Știrea zilei pentru șoferi! Se redeschide DJ Ștefănești-Mioveni!
Vești bune pentru șoferii din Argeș. Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș a anunțat reluarea circulației pe DJ 741 Ștefănești – Mioveni, în zona kilometrului 3+200., se arată într-un mesaj postat, în urmă cu puțin timp, pe pagina oficială a Consiliului Județean Argeș.
Măsura intră în vigoare miercuri, 17 iunie, de la ora 15:00, după finalizarea unor lucrări de refacere și consolidare a sectorului afectat.
Traficul va fi permis pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone și se va desfășura în regim semaforizat, pentru a asigura siguranța participanților la trafic.
Drumul a fost închis din cauza alunecărilor de teren
Sectorul de drum a fost închis în data de 3 aprilie 2026, după ce alunecările de teren și degradarea accentuată a versantului au pus în pericol circulația rutieră.
În ultimele săptămâni, echipele Regiei Județene de Drumuri au intervenit pentru stabilizarea zonei și refacerea infrastructurii afectate.
Lucrările au fost finanțate din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Restricțiile nu dispar complet
Autoritățile precizează că intervențiile vor continua și în perioada următoare, urmând să fie implementată soluția tehnică definitivă.
După finalizarea acesteia, toate restricțiile de circulație vor fi eliminate, iar traficul se va putea desfășura fără limitări de tonaj.
Până atunci, șoferii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile din zona lucrărilor pentru a evita incidentele și blocajele în trafic.
Știrea zilei pentru șoferi! Se redeschide DJ Ștefănești-Mioveni!
Foto: descriptiv

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)











