263×587-2 Grota Rece

Alertă la supermarketul Penny! Neregulă descoperită de Protecția Consumatorului

Alertă la supermarketul Penny! Neregulă descoperită de Protecția Consumatorului

Un supermarket Penny a fost sancționat de Protecția Consumatorului după ce inspectorii au constatat că o ofertă promovată în magazin nu oferea, în realitate, avantajul promis clienților. Compania care administrează rețeaua a contestat amenda, susținând că situația a fost provocată de o eroare.

Salam la promoție, dar calculul nu ieșea

În urma unui control desfășurat în luna ianuarie a anului trecut, inspectorii au găsit la vânzare batoane de salam de vară de 500 de grame, afișate la 15,99 lei bucata, conform ziaruldeiasi.ro.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

În același timp, magazinul promova o ofertă de tip „2+1 gratis”, iar pachetul format din trei produse era vândut cu 39,98 lei.

Potrivit calculului făcut de Protecția Consumatorului, pentru ca oferta să respecte promisiunea „2+1 gratis”, prețul pachetului ar fi trebuit să fie de 31,98 lei. În aceste condiții, clientul nu primea, practic, un produs întreg gratuit.

CJPC a considerat că modul de prezentare al promoției putea induce în eroare consumatorii și a aplicat o amendă de 50.000 de lei.

Penny a susținut că a fost o eroare

Reprezentanții Rewe România, compania care operează magazinele Penny, au contestat sancțiunea. Aceștia au explicat că pe produs fusese trecut greșit prețul de 15,99 lei, în loc de 19,99 lei și au susținut că nu a existat un prejudiciu concret, mai notează sursa citată.

Compania a cerut înlocuirea amenzii cu un avertisment.

Ce au decis judecătorii

Judecătoria nu a acceptat argumentele Penny. Magistrații au arătat că un cumpărător ia decizia de achiziție pe baza informațiilor afișate în magazin și nu este obligat să verifice dacă acestea corespund unor evidențe interne ale comerciantului.

Instanța a menținut sancțiunea, apreciind că prețul este un element important în alegerea unui produs, iar o reducere prezentată ca avantaj poate influența comportamentul clientului.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Rewe România a contestat și această soluție, iar dosarul a ajuns la Tribunal, unde apelul urmează să fie judecat.

Alertă la supermarketul Penny! Neregulă descoperită de Protecția Consumatorului

570 X 90 CAPRA 3
imm 263×587