Potrivit Profit.ro, retailerul PENNY a lansat o nouă campanie de loializare destinată copiilor și familiilor, prin care clienții pot colecționa puncte pentru a cumpăra plușuri și lămpi inspirate din universul „Pădurii Fermecate”, cu reduceri de până la 70%.
Campania se desfășoară în perioada 5 august – 3 noiembrie 2026 și este disponibilă în toate magazinele PENNY din România.
Mecanismul este simplu: pentru fiecare 20 de lei cheltuiți pe un bon fiscal, clienții primesc un punct de loialitate. Cei care folosesc PENNY Card beneficiază de puncte duble, acestea putând fi colectate și în format digital prin aplicația mobilă, arată profit.ro.
După acumularea a cinci puncte de loialitate, clienții pot achiziționa unul dintre produsele din colecția promoțională la un preț redus.
Noua campanie face parte din strategia retailerului de fidelizare a clienților și de dezvoltare a programului de loialitate, prin oferirea unor produse dedicate întregii familii.
PENNY operează în prezent 470 de magazine la nivel național și face parte din grupul german REWE, unul dintre cei mai mari retaileri alimentari din Europa. Compania este prezentă pe piața românească din 2005, iar rețeaua continuă să se extindă.
În paralel cu dezvoltarea PENNY, grupul REWE pregătește și lansarea în România a lanțului de drogherii BIPA, primul magazin urmând să fie deschis în cursul anului 2026.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1001.jpeg)

![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1005.jpeg)







