Boom în retail! Un gigant vrea supermarketuri noi în toată țara
Lanțul de supermarketuri PENNY România anunță o extindere masivă a rețelei, cu obiectivul de a ajunge la nu mai puțin de 1.000 de magazine la nivel național până în 2035.
Retailerul, parte a grupului german REWE Group, a investit constant în extinderea infrastructurii și în modernizarea operațiunilor din România.
Doar în 2025 au fost inaugurate 40 de magazine noi, iar rețeaua a ajuns la 456 de unități la finalul anului.
Centru logistic nou și accent pe sustenabilitate
Un pas important în dezvoltarea companiei a fost deschiderea celui de-al cincilea centru logistic, în localitatea Mihăilești.
Boom în retail! Un gigant vrea supermarketuri noi în toată țara
Potrivit reprezentanților companiei, acesta este primul depozit din rețeaua PENNY care funcționează fără încălzire pe gaz, un semnal clar privind orientarea către soluții mai sustenabile.
Pentru perioada următoare, compania pregătește investiții estimate la aproximativ 3 miliarde de euro până în 2035, urmând să continue deschiderea de noi magazine și în 2026.
Produse românești și livrări în creștere
PENNY susține că mizează puternic pe producătorii locali.
Aproximativ 88% dintre furnizori sunt înregistrați în România, iar peste două treimi din cifra de afaceri provin din produse fabricate local.
În plus, serviciul de livrări a crescut semnificativ, cu peste 980.000 de comenzi procesate anul trecut, în zeci de orașe din țară.
În prezent, rețeaua are peste 460 de magazine și aproximativ 8.000 de angajați în România.
Sursa: mediafax.ro


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)



