[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Încă un mare jucător pe piața de retail din România!

Încă un mare jucător pe piața de retail din România!

Grupul grec Helios Phoenix, deținut de familia Myrianthous, pregătește o nouă direcție de dezvoltare pe piața imobiliară din România, vizând intrarea pe segmentul parcurilor de retail și construirea unei rețele naționale de astfel de proiecte.

Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, compania analizează oportunități de investiții atât prin dezvoltări noi, cât și prin achiziția unor proiecte deja funcționale.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Strategia marchează o schimbare importantă față de modelul tradițional al grupului, care s-a concentrat în ultimele două decenii pe dezvoltarea de parcuri industrial-logistice, ulterior vândute către mari investitori.

Reprezentanții companiei spun că noua direcție urmărește diversificarea portofoliului, însă fără a schimba fundamental structura afacerii.

Încă un mare jucător pe piața de retail din România!

Retailul ar urma să reprezinte cel mult 30% din totalul investițiilor, în timp ce segmentul industrial va rămâne „coloana vertebrală” a businessului.

Planul este gândit pe termen lung, pe o perioadă de aproximativ 10 ani.

Helios Phoenix vizează în special proiecte de dimensiuni mici și medii, cu valori sub 10 milioane de euro, în orașe secundare sau în dezvoltare. În acest context, compania a înființat deja mai multe firme locale, în zone precum Iași, Târgoviște, Reșița, Sfântu Gheorghe, Mizil sau Sebeș, fără ca acest lucru să garanteze investiții imediate în toate aceste orașe.

În paralel, grupul își continuă expansiunea pe segmentul logistic, unde are ca obiectiv dezvoltarea a aproximativ 500.000 de metri pătrați de spații de depozitare în următorii cinci ani. Proiecte importante sunt în derulare în Otopeni, Constanța și Cluj, unde compania deține terenuri semnificative pentru dezvoltări viitoare.

Helios Phoenix are deja un istoric solid pe piața locală, inclusiv un parteneriat anterior cu GE Real Estate și o tranzacție majoră în 2021, când a vândut către CTP trei parcuri logistice pentru aproximativ 80–85 de milioane de euro.

IMM 930×122
https://hevy.ro/ 555x222px
[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
imm 263×587