Kaia 930 x 120

accidente

Accidente mortale de muncă în Argeș!

Accidente mortale de muncă în Argeș!

Citiți și: Adeverințele de vechime: Obligație clară!

3.249 persoane au suferit accidente de muncă în primele nouă luni din 2022, cu 527 mai puţine comparativ cu perioada similară din 2021, iar 79 dintre acestea şi-au pierdut viaţa (150 în primele 9 luni ale anului 2021), conform datelor publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

În aceeaşi perioadă, s-au produs 9 accidente de muncă colective, în care au fost implicate 35 de persoane, dintre care 7 au decedat.

Citiți și: ITM, anunț important privind concediile: Toți angajatorii și salariații vizați

În primele nouă luni din 2022, sectoarele economiei naţionale în care au fost cele mai multe accidente mortale de muncă au fost: construcţii de clădiri – 15 accidentaţi (19% din totalul accidentaţilor mortal), lucrări de geniu civil – 11 accidentaţi mortal (13,9% din total), silvicultură şi exploatare forestieră – 7 accidentaţi (8,9% din total), transporturi terestre şi transporturi prin conducte – 6 accidentaţi (7,6% din total).

Un număr mare de accidentaţi în muncă s-a înregistrat în perioada menţionată în municipiul Bucureşti – 757 accidentaţi (23,3% din totalul accidentaţilor) şi în judeţele Braşov – 170 accidentaţi (5,2% din total), Timiş – 145 accidentaţi (4,5% din total), Constanţa – 132 accidentaţi (4,1% din total), Argeş – 129 accidentaţi (4% din total), Maramureş – 117 accidentaţi (3,6% din total), Cluj – 110 accidentaţi (3,4% din total) şi Arad – 109 accidentaţi (3,4% din total).

Cele mai multe accidente mortale s-au înregistrat în judeţele Iaşi – 9 accidentaţi (11,4% din totalul persoanelor accidentate mortal), Argeş – 8 accidentaţi ( 10,1% din total) şi Suceava – 6 accidentaţi (7,6% din total).

Din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani, au ponderea de 28,4% din totalul persoanelor accidentate în această perioadă.

Din punct de vedere al vechimii la locul de muncă, 2.430 persoane, adică 74,8% din totalul accidentaţilor, erau lucrători cu vechime de până la 5 ani.

555×222 grota rece
New Profesional Consult 570×90