EcoMoto 930×122

Arges

Aceste familii vor putea primi 15.000 de lei de la stat

Aceste familii vor putea primi 15.000 de lei de la stat

Citiți și: Accident cu un TIR și 2 mașini! O persoană este rănită

Regulile acordării de vouchere în valoare de 15.000 de lei pentru proceduri de fertilizare urmează să se modifice.

Și cuplurile formate dintr-un cetățean străin și unul român vor putea beneficia de bani, nu doar cuplurile formate din cetățeni români, ca acum.

Citiți și: Grav accident rutier ACUM! Două mașini sunt „praf”

Pe lângă această măsură, propusă și-n vară, prin proiectul recent se dorește și dublarea numărului maxim de beneficiari ai programului pentru creșterea natalității.

De fapt, proiectul de hotărâre va modifica o condiție de eligibilitate și va extinde, practic, lista celor ce vor putea cere bani de la stat pentru proceduri de fertilizare.

Aceste familii vor putea primi 15.000 de lei de la stat

Astfel, pentru a putea beneficia de banii de la stat, cel puțin unul dintre membrii cuplului infertil (căsătoriți sau nu) va trebui să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România.

Condiția deținerii cetățeniei române și existența domiciliului în România se va aplica și în cazul femeii singure infertile.

Programul pentru creșterea natalității vizează cuplurile și femeile infertile cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 ani cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.

Sprijinul acordat în cadrul programului apărut în 2022 constă într-un ajutor financiar (neimpozabil) în valoare de 15.000 de lei.

Aceste familii vor putea primi 15.000 de lei de la stat

Beneficiul social se acordă sub formă de două vouchere, ambele pe suport de hârtie, înmânate în același timp, unul cu suma de 5.000 lei, aferent tratamentului medicamentos, și unul în valoare de 10.000 lei, utilizabil pentru procedurile medicale specifice.

Detalii, AICI

Foto: Descriptiv

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90