Tânăra prefect de Argeș, mesaj ferm: “Argeșenii nu trebuie să mai sufere…”
Astăzi, prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a condus două ședințe esențiale pentru siguranța cetățenilor din județul Argeș, în perioada Sărbătorilor Pascale: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) și Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB).
În cadrul CJSU, prima hotărâre adoptată vizează prevenirea problemelor frecvente cauzate de fenomenele meteorologice extreme, precum furtuni, ninsori abundente și vânturi puternice, care afectează rețelele de electricitate.
Printre măsurile aprobate se numără:
– Tăierea sau toaletarea arborilor aflați în apropierea rețelelor electrice, acolo unde reprezintă un pericol real.
– Lucrările vor fi finalizate până cel târziu pe 30 septembrie 2025.
– Acestea vor fi realizate în conformitate cu legislația în vigoare, de către proprietarii sau administratorii terenurilor.
– ISU Argeș va oferi sprijin pentru intervențiile la înălțime, Distribuție Oltenia va asigura, dacă este necesar, întreruperea temporară a curentului electric, iar Poliția Argeș va gestiona semnalizarea rutieră.
Ioana Făcăleață a subliniat: „Nu voi avea liniște până când nu vom rezolva din problemele care duc, în fiecare an, la întreruperi în furnizarea energiei electrice. Argeșenii nu trebuie să mai sufere din cauza acestor deficiențe!”
Măsuri pentru siguranța acumulării Vidraru
Cea de-a doua hotărâre a vizat siguranța lucrărilor de retehnologizare la acumularea Vidraru.
Pentru a permite deversările controlate în condiții de siguranță, au fost stabilite următoarele măsuri:
– Defrișarea vegetației de pe traseele de scurgere a apei.
-Decolmatarea, recalibrarea și amenajarea albiei râului Argeș în aval de Vidraru.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea va coordona lucrările și va transmite lunar rapoarte către Instituția Prefectului privind stadiul acestora.
Prevenirea focarelor de boală în contextul alertelor epidemiologice europene
Tot astăzi, în cadrul CLCB, a fost aprobat Planul de măsuri suplimentare pentru prevenirea apariției focarelor de febră aftoasă și combaterea pestei porcine africane.
- Unde vor da traseul șoferii din Pitești. Prefecta tace, primarul confirmă mutarea – declarații exclusive
- Criza apei la Curtea de Argeș: „Cerem demisia prefectei” – schimb de acuzații între Alina Gorghiu și Ioana Făcăleață: „Nu mă agăț de funcții”
- Vremea face ravagii în Argeș: Școli închise și examene anulate!
Deși la acest moment nu există cazuri de febră aftoasă în România, autoritățile din Argeș acționează proactiv.
Instituțiile responsabile vor acționa în regim de urgență, în colaborare cu reprezentanții exploatațiilor cu biungulate.
Orice suspiciune de boală va fi anunțată imediat Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș (DSVSA), care asigură personal medical veterinar permanent.
Pentru informații și raportări, cetățenii pot contacta DSVSA Argeș la numărul de telefon 0248.211199, disponibil non-stop în această perioadă.
Sănătatea argeșenilor este pe primul loc! Se apropie sărbătorile de Paști și vreau să transmit că siguranța oamenilor este pe primul loc așa că am cerut autorităților competente să fie foarte atente!
Vreau ca lucrurile să fie tratate cu maximă seriozitate și să ne asigurăm că oamenii se bucură, pe deplin, fără riscuri, de zilele care urmează., a transmis Prefectul județului Argeș.













![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



