263×587-2 Grota Rece

Anunț despre Drumul Expres Pitești – Craiova: ,,Cel mai dificil!”

Peste 9,4 milioane lei

Tronsonul I al Drumului Expres Piteşti – Craiova (DEx12) a reprezentat cea mai dificilă etapă de implementare a proiectului, a declarat Valentin Mangu, şef implementare în cadrul CNAIR.

Printre principalele provocări s-a aflat rezilierea contractului cu antreprenorul Tirrena Scavi, aflat în insolvenţă.

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

În doar opt luni, compania a expertizat lucrările executate, a relansat licitaţia şi a semnat un nou contract, în august 2023.

„Tronsonul 1 traversează Craiova şi localităţile Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, însumând 17,7 km de drum expres.

Anunț despre Drumul Expres Pitești – Craiova: ,,Cel mai dificil!”

Pe lângă problemele legate de insolvenţa constructorului, au apărut dificultăţi din cauza utilităţilor suplimentare, a extinderii siturilor arheologice, dar şi a necesităţii de a devia traseul pe 8 km, pentru a ocoli sonde de gaz imposibil de relocat.

La final, traseul a fost reconfigurat şi în zona km 116 – 121, pentru a evita demolarea unor hale industriale realizate pe fonduri europene”, a explicat Mangu.

Proiectul Drumului Expres Craiova – Piteşti, împărţit în patru tronsoane, are o lungime totală de 121,1 km şi o valoare de 4,93 miliarde lei.

Construcţia a fost finanţată în mare parte din fonduri europene nerambursabile, prin POIM şi PT.

La 31 iulie 2025 a fost deschis traficul pe ultimul tronson, Coloneşti – Piteşti, ceea ce a făcut ca primul drum expres din România să fie complet operaţional.

930×122 LA COCOS
555×222 grota rece

Astfel, circulaţia rapidă şi neîntreruptă între Craiova şi Constanţa, prin A1 şi A2, devine realitate, arată economedia.ro.

570x90px https://hevy.ro/
263×587 grota rece