- Publicat de: ePitești
- 20-08-2015, ora 17:49
- Administrativ
CONSILIUL LOCAL, DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN CAZUL PENDIUC
Consiliul Local Pitești s-a întrunit în această după-amiază în ședință extraordinară în plen.
Citiți și: Argeș. Primarul anunță o surpriză neplăcută: „Vă informez că viceprimarul este…”Prin vot consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre prin care se ia act de încetarea de drept a suspendării mandatului de primar al lui Tudor Pendiuc.
Proiectul a fost inițiat de viceprimarul Cornel Ionică (acesta a îndeplinit atribuțiile de primar pe perioada în care Tudor Pendiuc a fost în arest preventiv). Au existat și trei abțineri, exprimate de Tiberiu Avrămescu, Adrian Moșteanu (ambii de la PNL) și Sanda Fulga (consilier independent). Unele voci au spus că nu înțeleg rațiunea proiectului. Asta în condițiile în care prin hotărârea de vinerea trecută a Curții de Apel București vizând eliberarea lui Pendiuc din arest preventiv suspendarea din funcție, conform legii, ar fi fost anulată de drept. Cu alte cuvinte, de ce mai era nevoie și de acest proiect pe cale administrativă?
Citiți și: Incredibil! Primar bătut de amantă cu fierul de călcat!Amintim că Tudor Pendiuc se află sub control judiciar. El nu are voie să dea ochii cu ceilalți inculpați din dosar, unii dintre ei fiind angajați ai Primăriei Pitești. Excepție face Emanuela Pendiuc, fiica lui cea mare, cu care magistrații i-au permis să comunice.
După arestarea sa preventivă, potrivit legii, Pendiuc a fost suspendat din funcția de primar.
Detalii despre dosarul în care este judecat, aici: http://epitesti.ro/stiri/justitie/lotul-pendiuc-trimis-judecata-de-dna/.