Consiliul Judeţean Argeş a luat decizia de a prelungi cu încă un an o serie de contracte prin care a pus la dispoziţia unor instituţii și sindicate spaţii în Palatul Administrativ din Piaţa „Vasile Milea” din centrul Piteștiului.
Prelungirea era obligatorie, deoarece contractele vor expira luna viitoare.
Spații în clădirea deținută de Consiliul Județean ocupă Asociația pentru Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Servsal Argeş, Crucea Roşie Argeş, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Structura Teritorială pentru Probleme Speciale, Salvamont Argeş, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, Direcţia Judeţeană de Statistică, Agentia Naţională pentru Locuinţe (ANL), Autoritatea Electorală Permanentă,
Cartel Alfa Filiala Argeş, Blocul Naţional Sindical, Agenţia Domeniilor Statului, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Culte, Patrimoniul Cultural Naţional Argeş, Agerpres, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane Piteşti și Asociaţia Revoluţionară Club 22 CC Bucureşti.
Toate acestea nu achită chirie, Consiliul Județean punându-le la dispoziție spațiile cu titlu gratuit. În schimb, trebuie să plătească facturile la utilităţi (curent electric, gaze, apă, căldură, telefonie etc.).











