- Publicat de: ePitești
- 27-10-2020, ora 11:04
- Administrativ
DISCUȚII PENTRU INTRODUCEREA TRANSPORTULUI GRATUIT PENTRU ELEVI
Instituția Prefectului Argeș a organizat luni, la inițiativa prefectului Emanuel Soare, o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor, care operează pe traseele județene. La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), ai ARR Argeș, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Autorității Județene de Transport- serviciu care aparține Consiliului Județean Argeș. Dintre transportatori, au fost invitați reprezentanți de la peste 30 de firme private.
Citiți și: Decizie pentru 1 milion de români: Gratuit începând cu 2025!Prefectul Emanuel Soare a dorit să discute cu transportatorii și reprezentanții instituțiilor menționate despre decontarea navetei elevilor, dar și despre măsurile de protecție sanitară. Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier trebuie decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile Guvernului pentru reducerea abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri.
În urma discuției, reprezentanții Consiliului Județean s-au angajat să găsească sursa de finanțare pentru decontarea navetei elevilor- 50% dintre costuri fiind suportate de către școli, iar 50% trebuind să fie suportate de către CJ Argeș. Din păcate, Consiliul Județean nu are prevăzute în buget sumele de bani necesare, prefectul Emanuel Soare insistând pentru depășirea barierelor birocratice, pentru ca elevii argeșeni să beneficieze de dreptul lor legal.
Citiți și: Mai mulți bani pentru elevi de la 1 ianuarie!În al doilea rând, prefectul Emanuel Soare a insistat ca transportatorii să respecte măsurile de potecție sanitară și să majoreze numărul de curse, acolo unde este nevoie, pentru evitarea aglomerării. “I-am rugat să găsească soluțiile tehnice pentru ca oamenii să fie transportați în siguranță, să nu se circule cu mașinilea prea încărcate. Transportul în comun, mai ales cel de tip maxi-taxi, poate fi un vector important de tansmitere al bolii. Toți au fost de acord că transportul în comun de persoane trebuie să funcționeze în continuare, dar fără să punem în pericol sănătatea pasagerilor”, a declarat prefectul Emanuel Soare.