Kaia 930 x 120

comasare

E OFICIAL! NU SE MAI COMASEAZĂ

E oficial! Nu se mai comasează. Consiliul Local a luat o decizie extrem de importantă: s-a renunţat la comasarea Şcolii Gimnaziale „Tudor Muşatescu” (fostă nr. 17) cu Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu”.

Citiți și: Accident în Pitești: Și-a distrus BMW-ul X5!

Comasarea fusese decisă în urmă cu o lună, pe motiv că Şcoala Gimnazială ar putea rămâne fără numărul normal de clase. În plus, argumentau atunci autorităţile locale, chiar conducerea de la „Odobescu” ceruse înfiinţarea unor clase de gimnaziu.

S-a revenit asupra deciziei ca urmare a protestelor de la cele două unităţi de învăţământ împotriva comasării.

Citiți și: SCHIMBARE LA DOUĂ ŞCOLI DIN PITEŞTI

Există şi un precedent: Primăria dorea inițial să mute elevii de la fostul Liceu de Chimie la Liceul „Mihai Viteazul” de la stadion, dar în cele din urmă s-a procedat exact pe dos, tocmai din cauza unor proteste ale elevilor şi părinţilor. Rămâne de văzut, în aceste condiţii, dacă va mai avea loc şi anunţata comasare dintre liceele „Constantin Brâncuşi” şi „Dimitrie Dima”, care ar fi trebuit să se producă la începutul anului şcolar următor, pe motiv că numărul de clase a IX-a a scăzut cu 10 faţă de anii anteriori.

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90