pizzeria sapori  930 122

autobuze

EXCLUSIV! AVERTISMENT BOMBĂ DE LA CNCD! TRANSPORTUL CU AUTOBUZE ÎN PITEȘTI, ÎN PERICOL!

Arestarea preventivă a primarului Piteştiului, Tudor Pendiuc, acuzat de DNA de fapte de corupţie, a provocat un şoc în administraţia locală şi judeţeană, dar nu numai.

Citiți și: Bani de la bolnavi: DNA suspectează că Nelu Tătaru ar fi luat mită și în Parlament

Firma CNCD – controlată de omul de afaceri Constantin Scarlat, arestat preventiv şi el în acelaşi dosar – a transmis Primăriei Piteşti şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie o adresă în care anunţă că va scoate autobuzele de pe traseele din Piteşti dacă nu primeşte lămuriri cu privire la prejudiciul pe care asocierea cu firma Consiliului Local, SC Publitrans 2000 SA, l-ar aduce, potrivit DNA, prin plata subvenţiei de la bugetul local către ea și cealaltă firmă asociată, Girexim (al cărei reprezentant, Gheorghe Văsîi, se află, la rândul său, în arest preventiv în acest dosar).

Concret, conducerea CNCD solicită să i se spună clar dacă menţinerea autobuzelor pe trasee măreşte sau nu prejudiciul constatat deja de DNA pentru anii în care a funcţionat până acum asocierea. CNCD avertizează că va scoate autobuzele de pe trasee dacă nu va primi cât mai rapid un răspuns!

Citiți și: Indiferență crasă: Moartea devine rutină lângă magazin, iar Lidl și CNCF CFR ignoră pericolul

Cornel Ionică, viceprimar al municipiului, afirmă că adresa CNCD va fi analizată cât mai rapid, deoarece „Primăria îşi doreşte ca Piteştiul să aibă transport în comun, dar în condiţii de legalitate”.

555×222  MAIA
570×90 senatori-01 psd