EcoMoto 930×122

centrul cultural

INSTITUTII SUBORDONATE PRIMĂRIEI PITEȘTI, CONTRACTE SUSPECTE PE BANI PUBLICI

Instituții subordonate Primăriei Pitești, contracte suspecte pe bani publici. V-am anunțat recent că în perioada 1 aprilie 2018 – martie 2019 atât Primăria, cât și instituții subordonate municipalității au încheiat contracte pentru achiziționarea unor diverse produse (copiatoare, dosare medicale, condică medicală, materiale sanitare, tonere, carduri de memorie, saci color de gunoi, măști chirurgicale de unică folosință sau pixuri) cu o singură firmă: SDM Office Group S.R.L.

Citiți și: Surprize mult așteptate în Parcul Ștrand

Administrația Domeniului Public, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești și Centrul Cultural Pitești sunt instituțiile care apelează în mod repetat la serviciile acestei firme.

Administrația Domeniului Public (ADP) Pitești, în fruntea căreia se află Mircea Braniște, a cumpărat în perioada respectivă, de la aceeași firmă, produse similare în valoare de aproximativ 10.000 de lei. Cu TVA vorbim despre mai bine de 11.700 de lei. Aproape 2.700 de euro, la un curs de 4,5 lei/1 euro.

Citiți și: Cel mai mare campionat din Europa se ține la Pitești! Intrarea este gratuită

Suma este vizibil mai mică față de cât a cheltuit Consiliul Local. Banii provin, însă, tot de la bugetul local. Click pentru detalii:

ACHIZITII ADP 1 APRILIE – 31 DEC 2018 SDM

ACHIZITII ADP 1 IAN – 12 MARTIE 2019. SDM

Centrul Cultural Pitești, instituție în care cultura există doar în denumire, care se remarcă prin evenimentele organizate de alții în spațiul de la Casa Cărții și care toacă banii piteștenilor pentru mofturile directoarei Carmen Salub sau ale celor de ”mai sus”, a cumpărat de la SDM Office Group S.R.L. produse de peste 3.000 de lei fară TVA (3.570 cu TVA inclus). Sunt aproximativ 800 de euro.

Click pe PDF pentru detalii: ACHIZITII CCPITESTI 1 APRILIE- 31 DEC 2018 SDM.

Avem, în cele din urmă, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, condus de Constantin Zichil. Un serviciu aflat tot în subordinea municipalității, care achiziționează produse similare fix de la aceeași firmă.

Costul produselor cumpărate între 1 aprilie și 31 decembrie 2018 este de circa 5.200 de lei fără TVA (6.188 de lei cu TVA), ceea ce înseamnă minimum 1.370 de euro. Pentru detalii, click pe PDF: ACHIZITII SPEP 1 APRILIE – 31 DEC 2018 SDM.

Amintim că Primăria Pitești, în fruntea căreia până ieri s-a aflat Cornel Ionică, a achiziționat tot de la firma SDM Office Group S.R.L. diferite produse în valoare de 198.670 de lei fără TVA. Sunt 236.417 de lei cu TVA inclus. La un curs minim al euro de 4,5 lei, înseamnă peste 52.500 de euro!

Sunt zeci de mii de euro, bani publici, care în aproximativ un an de zile s-au îndreptat către o singură firmă. Primăria, prin Consiliul Local, dar și cele 3 instituții subordonate au decontat bani frumoși pentru produse aparent banale. Cu siguranță SDM Office Group nu este singura firmă de profil. Și cu siguranță municipalitatea ar fi putut face puțină ”economie”. Doar vorbim despre banii cetățenilor, nu?

Amănunte despre achizițiile Primăriei, dar și despre firma menționată, AICI.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90