New Profesional Consult 930 x 122

topoloveni

    LUCRĂRILE LA CREȘA TOPOLOVENI CONTINUĂ. CE MĂSURI S-AU LUAT PE ȘANTIER

    Chiar dacă multe activități din județ s-au închis pe fondul măsurilor dispuse în contextul stării de urgență, în Topoloveni se lucrează la foc continuu pe toate șantierele, inclusiv la prima creșă de după 1989, investiție finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și din bugetul local.

    Citiți și: Accident cu victimă în Argeș! Impact violent

    „Se lucrează în echipe reduse, de câte 10 oameni, ca să evităm aglomerația și să păstrăm cerințele de distanțare socială, așa cum s-a procedat pe toate șantierele din Topoloveni.

    La creșă suntem cu lucrările la partea de finisaj și sperăm ca în toamna acestui an să încheiem proiectul, ca să putem da drumul creșei. Avem foarte multe mămici cu copii mici, sunt cereri foarte multe. Beneficiile sunt și de altă natură, în ideea ocupării forței de muncă, pentru că obiectivul va crea locuri de muncă pe partea de asistență, întreținere etc.

    Citiți și: Argeș: Act de teribilism! Un bărbat trăiește clipe de groază

    Creșa va fi dotată cu tot ce trebuie, loc de primire a copiilor, cabinet medical, bucătărie, spălătorie, zone de sterilizare”, explică, pentru ePitești, primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă.

    Creșa va avea o capacitate de 80 de locuri și le este destinată copiilor cu vârste de până la 3 ani, care vor fi împărțiți pe grupe.

    Imobilul are o suprafață construită la sol de aproximativ 500 de mp, cu subsol, parter și un etaj. Valoarea totală a investiției este de cca. două milioane de lei.

    (Foto: Facebook Goleștii Badii Biserica)

    NOR CURIER 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90