- Publicat de: ePitești
- 28-07-2014, ora 9:01
- Administrativ
INVESTIȚIE URIAȘĂ PENTRU APĂ ȘI CANALIZARE
Consiliul Judeţean Argeş a aprobat o hotărâre prin care a stabilit strategia investiţională pentru perioada 2014-2020 în ceea ce priveşte alimentările cu apă şi reţelele de canalizare. Valoarea totală a investiţiilor este de 652.000.000 de euro (lucrări propriu-zise), la care se adaugă costuri de 22.800.000 de euro pentru asistenţă tehnică, proiectare, avize, dirigenţie de şantier şi costuri neprevăzute. Autorităţile mizează pe fonduri proprii, de la Guvern şi de la Uniunea Europeană.
Citiți și: Obligație la bloc. Plătești chiar dacă nu consumiPentru zona Piteşti (inclusiv anumite localităţi limitrofe) valoarea investiţiilor vizate este de 93.900.000 de euro, pentru zona Câmpulung Muscel – de 51.600.000 de euro, iar pentru zona Curtea de Argeş ajunge la 63.900.000 de euro. Investiţiile din zona Mioveni totalizează 12.300.000 de euro, cele din Topoloveni – 23.900.000 de euro, iar cele din Costeşti – 13.400.000 de euro.
În mediul rural cele mai mari cheltuieli cu apa, canalizarea şi tratarea apelor uzate sunt prevăzute pentru zona Pietroşani (12.900.000 de euro), urmată de Miroşi (9.070.000 de euro), Rucăr (8.800.000 de euro) şi Stoeneşti (8.140.000 de euro). Cheltuielile cu aceste investiţii din zona rurală se ridică la 228.500.000 de euro. Problema principală pentru autorităţi este să poată atrage atâţia bani de la Uniunea Europeană.
Citiți și: Incredibil! Șoferii care beau această apă rămân fără permis!