Primar din Argeș, disperat!
Astăzi, s-a desfășurat ședința Colegiului Prefectural în sala mare a sediului CJ Argeș.
Mai multe amănunte, AICI – Ședință a Colegiului Prefectural Argeș, astăzi, 26 iunie
Un moment semnificativ al întâlnirii l-a constituit intervenția primarului din Poiana Lacului, Valentin Spirea (PSD), care a adus în atenția autorităților județene problema gravă a întreruperii furnizării apei potabile în localitatea sa.
Potrivit edilului, locuitorii comunei sunt afectați de peste 30 de ore de lipsa apei, în condițiile în care temperaturile sunt extrem de ridicate.
Acesta a criticat întârzierea intervenției operatorului regional și a cerut sprijin din partea instituțiilor abilitate.
„Gândiți-vă că, după ce o vor remedia, va mai dura încă 8-10 ore până se va umple conducta. Sunt 36 de grade afară. Puneți-vă în locul cetățeanului – ce să facă în această situație?”, a transmis edilul.
În acest context, operatorul Apă Canal a anunțat că, din cauza unei avarii majore, furnizarea apei în comuna Poiana Lacului a fost întreruptă integral, ieri 25 iunie 2025, între orele 8:00 – 20:00.
Oprirea se prelungește până astăzi, 26 iunie, ora 20:00, iar echipele intervin pentru remedierea situației în cel mai scurt timp.
Prefectul solicită informare în timp real: „Este esențial să fim anunțați din timp”
În replică, prefectul Ioana Făcăleață a subliniat importanța comunicării rapide în astfel de situații.
Prefectul a promis că va discuta cu operatorul de apă imediat după încheierea ședinței, pentru a analiza cauzele întârzierii remedierii și pentru a identifica soluții punctuale în sprijinul comunităților afectate.
Probleme similare au fost semnalate și de primarii din Băbana și Moșoaia, care s-au confruntat, la rândul lor, cu întreruperi prelungite ale furnizării apei.
Întreaga discuție poate fi urmărită de la minutul 29:38: