930×122 CAPRA 5

locuințe sociale

PRIMĂRIA MIOVENI REPARTIZEAZĂ LOCUINȚE SOCIALE. CONDIȚII ȘI DOCUMENTE NECESARE

În luna august 2019, Primăria orașului Mioveni va repartiza locuințe sociale, devenite libere anul acesta, în blocul B de la Grupul Școlar Colibași.

Citiți și: Argeș. Orașul surpriză plasat pe locul 2 în topul profiturilor din România!

Persoanele interesate de organizarea procedurii de repartiție a locuințelor trebuie să depună un set de documente la Registratura Primăriei Mioveni, până pe 31 iulie 2019 inclusiv.

Lista documentelor care trebuie depuse la dosar, precum și criteriile de repartizare a locuințelor pot fi obținute de la sediul compartimentul Sprijin Asociații Proprietari, Fond Locativ (număr de telefon, 0348.455.444), fiind afișate și la sediul Primăriei Mioveni și postate pe site-ul instituției. Detalii, AICI.

Citiți și: S-a încheiat o eră în orașul Dacia

Repartizarea locuințelor de la Grupul Școlar Colibași se face prin hotărâre a Consiliului Local în baza unui punctaj obținut de candidați pe baza criteriilor legale, obligatorii și eliminatorii în unele situații, fiecare dosar urmând să fie studiat de comisia de analiză și repartiție a locuințelor, în baza criteriilor de repartizare stabilite prin HCL nr. 33/2019, informează Primăria Mioveni.

Printre criteriile de bază se găsesc următoarele condiții eliminatorii:

-titularul cererii de locuință trebuie să fie cetățean al orașului Mioveni cu domiciliul pe raza orașului și major;

-titlularul cererii să nu figureze cu datorii către bugetul local și alte restanțe neachitate către Primăria Mioveni;

-titularul cererii și membrii familiei sale (soț, soție, copii aflați în întreținere) să nu dețină sau să nu fi deținut o altă locuință sau să nu fi vândut locuința personală după data de 1 ianuarie 1990, să nu fi beneficiat de sprjinul statului cu credite pentru cumpărarea unei locuințe, să nu dețină în calitate de chiriaș o altă locuință din fondul locativ de stat și să nu fi fost evacuat/evacuați pentru neplata chiriei și a utilităților;

-titularul cererii de locuință împreună cu membrii majori ai familiei trebuie să facă dovada că realizeză venituri care le permit să plătească chiria și utilitățile aferente locuinței care i se poate repartiza;

-să nu fi refuzat în trecut repartiția unei alte locuințe cu chirie din partea Primăriei Mioveni în blocul B de la Grupul Școlar Colibași.

Persoanele care în ultimul an calendaristic au depus anterior dosare pentru obținerea unei locuințe în blocul B de la Grupul Școlar Colibași și care nu au obținut locuință, fiind înscriși în lista de așteptare, pot să depună doar o nouă cerere la sediul Primăriei Mioveni, la compartimentul Registratură, până pe 31 iulie 2019 inclusiv.

Cei interesați pentru obținerea unei locuințe în blocul B Grup Școlar Colibași și care nu au depus anterior cerere și dosar cu documente pot depune documentele solicitate și cererea la sediul Primăriei, la compartimentul Registratură, tot până pe 31 iulie 2019.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90-epitesti PNL