Eurial 930 x 122

giratorii

SENSURI GIRATORII DIN PITEŞTI CARE MAI MULT ÎNCURCĂ

Autorităţile din Piteşti au amenajat în ultimii ani foarte multe sensuri giratorii, în diverse zone ale municipiului, în încercarea de a fluidiza cât mai mult traficul rutier.

Citiți și: Revoluție în traficul din Pitești! Noi decizii pentru siguranță și fluidizare

Sunt însă astfel de sensuri care mai mult încurcă, cel puţin pe moment, decât să facă bine. Cele mai importante exemple sunt cele de la Podul Viilor şi de la fosta benzinărie Agip din Nord.

Astfel, deşi la Podul Viilor au fost introduse sisteme de iluminat public care asigură o foarte bună vizibilitate pe timpul nopţii, sensul giratoriu de pe Calea Bucureşti duce la blocarea traficului dinspre Calea Bascovului în orele de vârf. Autorităţile susţin că problema va fi rezolvată după darea în folosinţă – la finalul anului în curs – a pasajului rutier aerian de la Podul Viilor.

Citiți și: Cum află polițiștii că ești băut la volan, înainte de a te opri pe dreapta

Cât despre sensul giratoriu de la Agip, acesta le dă mult de furcă şoferilor, deoarece Găvana este cel mai mare cartier al Piteştiului şi spre şi dinspre acest cartier circulă foarte multe maşini, plus autobuzele şi microbuzele spre autogara Nord, spre platforma industrială de pe strada George Coşbuc şi spre hipermarketurile din zonă. Cozile de maşini se întind deseori pe sute de metri. Singura soluţie ar fi lărgirea actualui sens giratoriu, dar primăria nu mai are teren în proprietate aici şi nici nu se înţelege la preţ cu proprietarii privaţi.

Dacă mai sunt şi alte sensuri giratorii cu probleme nu ezitaţi să le semnalaţi! Poate, astfel, autorităţile vor căuta soluţii de rezolvare a problemelor.

(Foto: domnuleprimar.ro)

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3