Donaris 930 x 122

apa canal

SOCIETATEA APĂ CANAL CAUTĂ ȘEF SERVICIU

S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti (cu sediul pe bulevardul I.C. Brătianu, nr. 24A) va organiza concurs pentru ocuparea postului de șef serviciu citire facturare. Potrivit unui anunț al societății, viitorul șef va avea următoarele atribuții:

Citiți și: Apă Canal, anunț deosebit de important pentru utilizatori!

– coordonarea activităţilor de citire a contoarelor de apă, de analiză a consumurilor, de emitere şi distribuţie a facturilor de prestaţii apă şi canal;

– planificarea graficelor de efectuare a citirilor, a rutelor şi a deplasărilor cititorilor-încasatori şi ale cititorilor radio în teren;

Citiți și: Apă Canal a făcut anunțul: cetățenii din această localitate sunt afectați!

– urmărirea şi raportarea către şeful ierarhic a datelor cu privire la eficacitatea şi eficienţa proceselor de citire şi facturare;

– analizarea alarmelor apometrelor cu citire la distanţă, blocarea la facturare a anumitor cantităţi care nu se încadrează în istoricul de consum al clientului şi nu sunt în concordanţă cu realitatea din teren – ţinând cont de caracteristicile punctului de consum – şi deblocarea alarmelor după elucidarea situaţiei;

– urmărirea depistării consumatorilor clandestini prin propuneri de verificări în teren;

– implementarea strategiei de reducere a cantităţilor de apă nefacturată la nivelul sistemelor de alimentare cu apă aflate în administrarea S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti, pe domeniul specific de activitate.

Cerinţele şi condiţiile de participare la concursul pentru ocuparea postului sunt următoarele: studii superioare economice/juridice; cunoştinţe avansate de utilizare PC (Word, Excel, PowerPoint); permis de conducere categoria B, valabil; experienţă de minimum 5 ani în domeniul de activitate al studiilor absolvite. Constituie avantaj experienţa managerială, demonstrată prin funcţii de conducere ocupate, în domeniul studiilor absolvite.

Concursul va consta într-o probă scrisă şi un interviu (care va include şi aspecte practice).

Bibliografia de concurs poate fi consultată pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, la secţiunea „Anunţuri“.

Candidaţii vor depune un curriculum vitae (CV) şi copii după actul de identitate, actele de studii (diplomă de bacalaureat şi diplomă de licenţă), carnetul de muncă şi/sau adeverinţele de vechime în muncă (după caz), permis de conducere, la ghişeul unic al societăţii (situat pe  bulevardul I.C. Brătianu nr. 24 A din Pitești) până pe 15 noiembrie 2019, inclusiv, ora 16.

„Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 0248.217.399, în zilele lucrătoare, între orele 8 și 16”, transmite Apă Canal.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90