Donaris 930 x 122

apa canal

Ziua Mondială a Apei aniversată de societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anual la data de 22 martie, este un eveniment care aduce în centrul atenţiei diferite aspecte legate de apă, de preocupările şi provocările în gestionarea resurselor de apă, anunţă Societatea Apă Canal.

Citiți și: Apă Canal, anunț deosebit de important pentru utilizatori!

„În fiecare an, Ziua Mondială a Apei are o temă distinctă. Anul acesta, la cea de-a 30-a aniversare, tema este „Ape subterane“, cu accent pe rolul vital al acestei resurse în sistemele de apă şi canalizare, agricultură, industrie şi ecosisteme, care trebuie să se reflecte în elaborarea politicilor de dezvoltare durabilă.

Sub titlul „Apele subterane – Să facem invizibilul vizibil“, campania din acest an atrage atenţia asupra faptului că explorarea, protejarea şi utilizarea durabilă a apelor subterane va fi esenţială pentru supravieţuire şi adaptarea la schimbările climatice şi pentru satisfacerea nevoilor unei populaţii în creştere.

Citiți și: Apă Canal a făcut anunțul: cetățenii din această localitate sunt afectați!

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti a continuat activităţile dedicate Zilei Mondiale a Apei şi în acest an organizând, în cadrul Programului Educaţional Piky, concursul de citate „Scrieri despre apă“.

La acest concurs au participat elevi din clasele I-XII de la 75 unităţi de invăţământ din judeţul Argeş, care au aşternut pe hârtie citate din opere ale scriitorilor români şi nu numai, proverbe şi ghicitori despre apă şi, de asemenea, au compus sloganuri prin care şi-au exprimat mesajul cu privire la valoarea apei, protejarea apei şi a mediului în care trăim, iar unii dintre elevi l-au amintit pe Piky, care de ani buni le este alături învăţându-i să respecte şi să preţuiască apa.

Lista cu elevii câştigători va fi postată pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro chiar în ziua aniversării apei – 22 martie 2022.

Apreciem munca depusă şi creativitatea elevilor, precum şi implicarea profesorilor coordonatori. Îi felicităm pe toţi şi le dorim sănătate şi mult succes în activitate!”, a transmis Apă Canal într-un comunicat.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90