New Profesional Consult 930 x 122

curent

Alertă energetică! Se pregătesc raționalizări!

Alertă energetică! Se pregătesc raționalizări!

Citiți și: Șoc! Facturi de groază!

Dispecerul Energetic Național (DEN), din cadrul operatorului de transport și sistem Transelectrica, estimează că deficitul de energie electrică din producția internă pentru acoperirea consumului României în iarna care vine, în orele de vârf de sarcină ale serii.

În consecință și riscul de intrare a sistemului energetic în stare de alertă ca urmare a funcționării fără rezerve va crește masiv față de prognozele de dinaintea sezonului rece anterior, de la 180 MW la 1.260 MW, în scenariul moderat elaborat de instituție, și de la 1.830 la 3.490 MW, în scenariul pesimist.

Citiți și: Atenție, clienți PPC! Detalii esențiale despre plata facturilor

DEN recomandă autorităților, printre altele, să îi pregătească pe consumatori pentru eventualitatea în care va fi nevoie de raționalizări, în ″situații previzibile de criză energetică″, și să relaxeze temporar restricțiile privind încălzirea cu lemne, pentru reducerea cererii de electricitate și gaze.

În aceste condiții, arată Profit.ro, nu este exclus să fie nevoie ca alte sisteme energetice naționale din Europa să intervină în sprijinul României, inclusiv prin punerea în funcțiune a unor centrale sau prin reducerea alimentării unor mari consumatori. Scenariul pesimist include și insuficiența gazelor naturale, luându-se în calcul funcționarea centralei Brazi a OMV Petrom la numai jumătate din capacitate (420 MW).

De altfel, în document se atrage atenția că insuficiența gazelor poate duce la indisponibilizarea mai multor producători majori care utilizează acest combustibil.

″Reducerea consumului de energie electrică și gaze naturale la consumatorii industriali corespunzător cantităților de energie electrică contractate din piața de energie electrică, pentru reducerea deficitului de energie electrică la nivelul sistemului″, precum și ″pregătirea consumatorilor de energie electrică pentru aplicarea limitărilor de consum, în situația apariției unor situații previzibile de criză energetică″, sunt alte recomandări ale DEN.

Foto: Playtech.ro

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90