Conform Codului Rutier, punctul de amendă se calculează în funcție de salariul minim brut, iar de la 1 ianuarie, penalitățile s-au ajustat automat.
Astfel, șoferii care circulă fără ITP valabil riscă două amenzi:
– prima pentru absența inspecției tehnice
– a doua pentru conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată automat la expirarea ITP-ului.

Pentru prima abatere se acordă între 9 și 20 de puncte de amendă, iar pentru a doua, se adaugă 20 de puncte, ceea ce poate conduce la o sancțiune totală cuprinsă între 5.872 și 8.000 de lei.
De asemenea, este esențial ca deținătorii de autovehicule să își actualizeze certificatul de înmatriculare ori de câte ori apar modificări în datele vehiculului sau ale proprietarului.
La efectuarea ITP-ului, se impune prezentarea documentelor:
– certificatul de înmatriculare,
– actul de identitate,
– polița RCA valabilă,
– cartea de identitate a autovehiculului.
În funcție de vechimea mașinii, inspecția este valabilă 3 ani pentru autovehiculele noi, 2 ani pentru cele cu până la 8 locuri și 1 an pentru vehiculele mai vechi.