Polițiștii argeșeni au fost la datorie, în minivacanța prilejuită de trecerea în noul an, pentru ca argeșenii să se bucure de linişte şi siguranţă. În noaptea dintre ani nu au fost înregistrate evenimente cu impact deosebit asupra siguranței cetățenilor.
Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în această perioadă, au fost primite, de către polițiștii argeșeni, 647 de solicitări, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112, mai mult de jumătate dintre acestea impunând deplasarea la locul evenimentului.
Ca urmare a verificărilor, polițiștii au constatat că 13 dintre apelurile la 112 au fost false sau abuzive, motiv pentru care au fost aplicate tot atâtea sancțiuni, cu o valoare totală de 15.800 de lei.
Au fost sesizate 70 de fapte de natură penală, dintre care 42 contra persoanei și 27 contra patrimoniului.
Foto: Arhivă/ Descriptiv










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


