930×122-epitesti PNL

pnl

Argeș. „Fierbere” mare printre liberali: Vine prim-ministrul Ciucă

Update, 09.47

Citiți și: Jurământ pentru Pitești: Echipa liberală PNL își începe mandatul 2024-2028

Discursuri la ceas aniversar au susținut și Nicolae Ciucă și Lucian Bode.

Citiți și: Alin Călinescu propune crearea unui hub tehnologic pentru elevii liceelor tehnologice din județ

Update, 09.15

Evenimentul s-a deschis printr-un discurs susținut de președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu: „N-ar trebui să fim atât de modești și ar trebui să amintim mai des de munții de istorie clădiți de liberalii de altădată, de Brătieni, de Golești, cele două familii liberale din județul Argeș care au dat României 7 premieri. Cele două familii liberale care își fac prezența simțită în tot județul Argeș.

De ceva timp să știți că noi, liberalii, am scos din uitare Vila Florica. Anul acesta am reușit să schimbăm numele gării din localitatea Ștefănești în gara „Ion C. Brătianu” și sper că împreună cu dumneavoastră să reușim să redăm strălucire și bisericii din Golești și să o repunem la locul meritat, pentru că vorbim de patrimoniu istoric de referință nu doar al liberalilor, ci și al poporului român.

Dragi invitați, îmi doresc să ne uităm cu curaj și cu înțelepciune în perioada următoare și să avem convingerea că Partidul Național Liberal așa cum a trecut cu bine de orice turbulență în istorie, o va face și în viitor și va genera stabilitate în orice guvernare. (…)”

Update, 09.10

Președintele PNL, premierul Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul general al PNL, ministrul de Interne, Lucian Bode și președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu, au ajuns la Vila Florica.

 

Știrea inițială, ora 09.03

La Vila Florica de la Ştefăneşti (Muzeul Naţional „Brătianu”), liberalii sărbătoresc astăzi Ziua PNL printr-o reuniune extinsă a conducerii şi membrilor.

Aici va avea loc un momentul festiv organizat cu prilejul împlinirii a 148 de ani de la înființarea partidului.

Foarte mulți liberali sunt prezenți la această oră la Vila Florica.

Din moment în moment urmează să ajungă aici și președintele PNL, premierul Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul general al PNL, ministrul de Interne, Lucian Bode, împreună cu alți lideri din conducerea PNL.

Ulterior, aceștia vor susține și declarații de presă.

Tot astăzi trebuia să aibă loc și un eveniment național la Sala Sporturilor din Pitești, însă a fost anulat. Liberalii au anunțat că acesta urmează să fie reprogramat tot în Argeș.

PNL a transmis că este concentrat pe soluţionarea grevei din educaţie la acest moment. Subiectul pe larg, AICI – Eveniment major din Pitești, anulat în ultimul moment! Iată motivul

Știre în curs de actualizare

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90