- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 26-08-2023, ora 13:40
- Știri
Argeș. Încă o nenorocire! Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul
Update 2:
Citiți și: „Drum lin către Împărăția Cerurilor, tată!”„În jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-o zonă forestieră localitatea Dârmănești, un bărbat s-ar fi răsturnat cu tractorul.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni și grupa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.
Citiți și: Jale pe A1: Ciotul spre Curtea de Argeș, gol ca-n filmele apocaliptice!Din verificările preliminare, efectuate de polițiști, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 45 de ani, din Dârmănești, care s-ar fi deplasat cu un tractor agricol, pe un drum forestier și, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, s-a răsturnat.
Din păcate, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, bărbatul a fost declarat decedat.
Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, informează Poliția Argeș.
Update 1: Argeș. Încă o nenorocire! Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul
Din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Victima, un bărbat, avea în jur de 45 de ani.
Vă amintim că ieri un alt bărbat a murit tot după ce s-a răsturnat cu tractorul. Detalii, AICI.
Știrea inițială: Argeș. Urgență! Bărbat inconștient după ce s-a răsturnat cu tractorul
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș anunță că pompierii au o sesizare în comuna Dârmănești.
Un tractor s-ar fi răsturnat.
Un bărbat ar fi rîn stare de inconștiență. Acesta ar fi fost scos de sub tractor, transmite sursa citată. I se fac manevre de resuscitare.
Intervin două echipaje SMURD de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă.
Știre în curs de actualizare
Foto: Arhivă/ Descriptiv