- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 20-11-2022, ora 10:48
- Știri
Atenție! Este valabil pentru toată lumea! Acum s-a ANUNȚAT!
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi două atenționări de vreme rea.
Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”Prima a intrat în vigoare în această dimineață, la ora 10, și este valabilă până mâine, 21 noiembrie, tot la ora 10.
În intervalul menționat va ploua însemnat cantitativ în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane aferente, până la altitudini de 1700 m. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.
Citiți și: Argeș. Angajări masive la un spital importantTemporar va ploua și în restul regiunilor, pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp, iar în Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.
A doua atenționare cuprinde un cod galben de ninsori și altul de intensificări ale vântului:
Astfel, în intervalul 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm.
În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.
În acelați interval, vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră.
Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h.