pizzeria sapori  930 122

avertizare

ATENȚIE SPORITĂ! POLIȚIA ARGEȘ AVERTIZEAZĂ

Pentru o călătorie în siguranţă pe drumurile județului în contextul avertizărilor emise de meteorologi (AICI, amănunte), Inspectoratul de Poliţie Argeş le recomandă șoferilor să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic. De asemenea, Poliția avertizează:

Citiți și: Atenție, șoferi! Vreme de coșmar! Viscolul lovește crunt, drumuri paralizate!

„Dotați autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece! Verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și prognozele meteo, evitați acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului și măriți distanța de siguranţă față de autovehiculele care circulă în fața dumneavoastră și reduceți viteza de deplasare, pentru a putea opri la timp în caz de pericol!

Utilizați luminile de întâlnire inclusiv pe timpul zilei pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen!

Citiți și: Depășești limita cu 30 km/h? Ce riști și ce se întâmplă cu permisul!

În cazul în care vă deplasați în zone de munte, echipați autoturismul cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri antiderapante! Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea evitați să vă deplasați pe drumurile publice, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în manevre riscante!

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”!

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă!”

555×222 deputati- psd
570×90 senatori-01 psd