- Publicat de: ePitești
- 19-02-2023, ora 19:56
- Știri
Atenție! Un nou tip de fraudă online!
Atenție! Un nou tip de fraudă online!
Citiți și: Șofer agresiv? Reclamă-l online, ACUM!Poliţia Română atrage atenţia asupra unui nou tip de fraude online săvârşite cu ajutorul unor apeluri telefonice nesolicitate făcute de persoane care îşi atribuie identitatea unor angajaţi din cadrul unităţilor bancare.
”Victimele sunt informate cu privire la faptul că, în urma unor atacuri cibernetice, conturile lor bancare au devenit vulnerabile şi că trebuie să transfere de urgenţă soldul disponibil într-un cont sigur al băncii, în caz contrar existând riscul pierderii sumelor de bani aflate în aceste conturi.
Citiți și: Atenție, fraude mari! Schemele care te lasă fără pensieÎn această modalitate, bănuiţii conving persoanele vătămate, în general persoane în vârstă sau cu o educaţie financiară precară, să transfere banii în conturi bancare controlate de aceştia, deschise la aceeaşi bancă, de unde sumele sunt transferate succesiv şi transformate în criptomonede, în vederea îngreunării depistării persoanelor bănuite”, arată Poliţia Română.
Acest tip de înşelăciune este cunoscut instituţiilor de aplicare a legii sub denumirea de ”phone number spoofing”.
”În situaţia în care primiţi astfel de apeluri telefonice nesolicitate, vă recomandăm să nu daţi curs celor transmise telefonic, să nu accesaţi eventualele linkuri sau ataşamente transmise şi să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie.”, a transmis IGPR.