pizzeria sapori  930 122

IJJ Argeș

Aventură ilegală, oprită de jandarmii argeșeni

În cursul zilei de ieri, 03 octombrie, în urma unei solicitări prin apel 112, în jurul orei 13.00, jandarmii din cadrul Postului Montan Arefu s-au deplasat în zona „Rezervației Marginea”, din comuna Sălătrucu, unde au depistat un grup de 6 persoane cu autoturisme de teren, care au pătruns în fondul forestier național.

Citiți și: Argeș: Misiune de salvare dramatică în munți: Ce s-a întâmplat cu turiștii

Având în vedere cele constatate, jandarmii au aplicat un număr de șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 lei, pentru pătrunderea cu autovehiculele în fondul forestier național, fără a avea acordul proprietarului sau administratorului.

În perioada 01-03 octombrie a.c., efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș au fost la datorie, pentru asigurarea ordinii publice la manifestările culturale, religioase și sportive, care s-au desfășurat pe raza județului nostru, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

Citiți și: Argeș: Strigător la cer! Ce a putut să-i facă unei copile

La toate evenimentele la care jandarmii au fost prezenți în acest sfârșit de săptămână, cetățenii au înțeles să respecte măsurile sanitare impuse, precum și măsurile de ordine publică, astfel încât nu au fost înregistrate incidente și nici nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

„Vă mulțumim tuturor celor care ați ales să vă bucurați într-un mod civilizat de acest weekend și vă asigurăm că suntem întotdeauna acolo unde este nevoie de noi”, este mesajul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Foto descriptiv: Ph.online.ro

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3