Jandarmul argeșean Alin Nedelescu a reușit din nou o performanță de excepție, adjudecându-și titlul de campion național la skandenberg, în cadrul competiției desfășurate în perioada 20–22 martie 2026, la Lipova, în județul Arad.
Competiția a reunit aproximativ 400 de sportivi din întreaga țară, iar Nedelescu a concurat la categoria 70 kg, seniori, la ambele brațe.

Acesta și-a menținut titlul de campion național, pe care îl deține neîntrerupt încă din 2016.
Totodată, sportivul bifează pentru a unsprezecea oară consecutiv prezența în lotul național de skandenberg.
Alin Nedelescu se antrenează în cadrul clubului ArmBenders, sub coordonarea antrenorului Viorel Dobrin, și are în palmares numeroase rezultate importante.

De-a lungul anilor, a devenit campion european la juniori (2018), campion european la seniori (2022), vicecampion european la tineret (2023), iar în 2025 s-a clasat pe locul 4 la Campionatul Mondial.
În paralel cu performanțele sportive, acesta își desfășoară activitatea ca jandarm în cadrul Detașamentului Mobil Argeș, fiind implicat în misiuni operative.
În perioada următoare, Alin Nedelescu se pregătește pentru Campionatul European din 2026, care va avea loc la Budapesta, dar și pentru Campionatul Mondial din India, unde își propune noi rezultate importante.












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)
