Jandarmii din Argeș, bilanț după o săptămână!
Jandarmii din Argeș, bilanț după o săptămână!
Jandarmii argeșeni au desfășurat, în perioada 14–20 septembrie 2026, mai multe misiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice.
Acțiunile au avut loc la manifestări sportive, cultural-artistice, promoționale și religioase, dar și în cadrul activităților de verificare a respectării normelor de conviețuire socială.
În urma controalelor, au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, dintre care 38 de amenzi, în valoare totală de 44.000 de lei, și 20 de avertismente.
De asemenea, jandarmii au constatat o faptă susceptibilă de a întruni elementele infracțiunii de lovire sau alte violențe.
O parte importantă a sancțiunilor a fost aplicată pentru consum de alcool în locuri nepermise, tulburarea ordinii publice, refuz de legitimare și adresarea de injurii.
Au fost date 43 de sancțiuni, dintre care 30 de amenzi, în valoare de 12.600 de lei, și 13 avertismente.
Cea mai mare amendă menționată în bilanț, de 30.000 de lei, a fost aplicată unui cetățean surprins în timp ce incendia, în fața locuinței, componente provenite de la autovehicule dezmembrate.
Totodată, pentru nerespectarea legislației privind activitățile de picnic au fost aplicate 7 amenzi și 7 avertismente.
Foto: descriptiv
Descoperă mai multe știri care te-ar putea interesa! Am selectat pentru tine articole similare, astfel încât să fii mereu informat.

![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
