263×587.jpg La COCOS

Jandarmeria, mobilizare impresionantă de forțe în Argeș!

Jandarmeria, mobilizare impresionantă de forțe în Argeș!

Jandarmeria, mobilizare impresionantă de forțe în Argeș!

Jandarmii argeșeni vor fi mobilizați în acest sfârșit de săptămână pentru a asigura ordinea și siguranța publică la mai multe evenimente organizate în județ.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

În paralel, efectivele din zona montană vor patrula pe traseele turistice și pe Transfăgărășan, unde vor monitoriza inclusiv riscul apariției urșilor.

Patru evenimente, sub supravegherea jandarmilor

În perioada 3–5 iulie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș va asigura măsurile de ordine publică la mai multe manifestări organizate în județ.

Printre acestea se numără competiția canină națională Moonlight Dog Show, organizată la Clubul Sportiv Real Bradu, spectacolul „Folk în parc”, desfășurat la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Pitești, Campionatul Național de Autocross – Cupa La Heleșteu, din comuna Schitu Golești, precum și evenimentul Color Smile Run, găzduit în Parcul Lunca Argeșului din Pitești.

Patrule și pe Transfăgărășan

Pe lângă misiunile de la evenimentele publice, jandarmii montani din Rucăr și Arefu vor patrula pe traseele turistice și în stațiunile montane din județ.

O atenție deosebită va fi acordată traseului DN7C – Transfăgărășan, unde vor fi desfășurate activități pentru prevenirea și gestionarea incidentelor provocate de urșii bruni.

Recomandări pentru participanți

Jandarmii le recomandă celor care participă la evenimente să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să își supravegheze copiii și bunurile personale și să evite orice comportament care ar putea tulbura ordinea publică.

Turiștii care aleg traseele montane sunt sfătuiți să se informeze înainte de plecare asupra condițiilor de deplasare și să fie echipați corespunzător.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

În caz de nevoie, aceștia pot solicita sprijin celei mai apropiate patrule sau pot apela numărul unic de urgență 112.

Foto: descriptiv

Jandarmeria, mobilizare impresionantă de forțe în Argeș!

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587.jpg La COCOS