New Profesional Consult 930 x 122

boala

Boala care omoară anual mii de români

Boala care omoară anual mii de români

Citiți și: Andi, totul va fi bine!

Medicii trag un semnal de alarmă privind cancerul colorectal: scade vârsta de la care apare această boală în principal din cauza alimentaţiei şi a sedentarismului.

Peste 6.000 de români mor anual din cauza acestei patologii.

Citiți și: Nenorocire în Argeș: Doi îngeri au rămas fără mama lor

Deşi pare incredibil, aproape jumătate din totalul celor diagnosticaţi cu acest tip de cancer pierd lupta cu boala, deşi şansele de supravieţuire sunt de peste 90% dacă boala ar fi descoperită la timp.

Chiar dacă avem un program de screeening pentru acest tip de cancer, specialiştii atrag atenţia că mulţi pacienţi sunt depistaţi în stadii avansate de boală.

În principiu e din neglijenţă. Vă spun sincer mi-a fost frică de colonoscopie, am discutat cu medicul de familie şi a reţinut durerea mea, solicitarea, am aşteptat să treacă pandemia şi a venit acest program naţional de screening pentru depistarea cancerului colorectal„, a declarat un pacient pentru antena3.ro.

Peste 13.000 de români află în fiecare an că au cancer colorectal, potrivit ultimelor date transmise de Globocan.

Medicii atrag atenţia că din cauza alimentelor procesate dar şi a sedentarismului începe să scadă vârsta pacienţilor depistaţi cu această formă de cancer.

În România sunt patru centre unde se desfăşoară programul de screening pentru cancerul colorectal, iar unul este la Institutul Clinic Fundeni.

Screeningul se adresează populaţiei cu vârstă între 50 şi 74 de ani, o populaţie care prin vârstă are un risc de cancer colorectal„, spune prof. Cristian Gheorghe, medic primar medicină internă si gastroenterologie la Fundeni.

După cancerul pulmonar, cel colorectal ucide cei mai mulţi oameni la nivel mondial.

Sursă: antena3.ro

Foto: integrisok.com

555×222 grota rece
570×90 MAIA