NOR CURIER 930X122

boli

Bolile care te lasă fără permis auto!

Una dintre condițiile primordiale pentru obținerea permisului de conducere este aceea de a fi apt din punct de vedere medical și psihologic.

Citiți și: Este oficial! Atât se stă acum pentru proba de traseu, în fiecare oraș

La începutul anului a intrat în vigoare noul Cod Rutier care face precizări clare cu privire la șoferii care nu sunt declaraţi admişi la controlul medical obligatoriu nu vor avea dreptul să conducă autovehicule. Ca o consecință, permisul acestora va fi suspendat, informează Promotor.ro.

Spre exemplu, permisul de conducere nu poate fi obținut de către cei care prezintă afecțiuni la nivelul aparatului respirator.

Citiți și: Permisul de conducere se va obține mai ușor!

Cu toate acestea, persoanele în cauză pot dobândi permisul auto, dar numai în cazul în care primesc aviz favorabil din partea unei unități sanitare autorizate, iar acest lucru este menționat în fișa medicală.

În aceeași situație se află și cei care poartă un stimulator cardiac sau care au antecedente de infarct miocardic. Aceștia pot obține, totuși, permisul dar numai în cazul în care primesc avizul din partea medicului.

Șoferii care au tulburări mintale nu vor putea nici ei obține sau reînnoi permisul de conducere. La fel stau lucrurile în cazul bolnavilor de diabet zaharat sau a celor care prezintă afecțiuni locomotorii, afecțiuni ale auzului și chiar apneea.

Legislația este foarte strictă și în ceea ce-i privește pe șoferii cu boli cardiovasculare. Aici este inclusă și angina pectorală de repaus sau de emoție.

În același timp, nici cei cu probleme neurologice grave, precum epilepsia, afecțiuni renale sau probleme cu alcoolul sau drogurile nu vor putea dobândi sau reînnoi permisul.

Nu în ultimul rând, la legislație se face referire clară și la persoanele care au probleme cu vederea. În cazul pierderii temporare a vederii va fi nevoie de o perioadă de readaptare. Mai exact, conducătorul auto în cauză va trebui să aștepte cel puțin șase luni pentru a putea conduce din nou.

Foto descriptiv: Playtech.ro

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90