Oficial: Permisul auto și buletinul vor putea fi prezentate direct de pe telefon
Românii vor putea avea, începând de anul viitor, cartea de identitate și permisul de conducere direct pe telefonul mobil, prin intermediul aplicației RO Wallet, portofelul digital de identitate al României.
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat stadiul proiectului, iar lansarea oficială a RO Wallet este programată pentru 14 ianuarie 2027. Aplicația va permite stocarea și prezentarea unor documente oficiale în format digital, conform promotor.ro.
Oficial: Permisul auto și buletinul vor putea fi prezentate direct de pe telefon
Printre documentele care vor putea fi adăugate în aplicație se numără cartea de identitate, permisul de conducere, diplomele, atestatele și alte documente emise de instituțiile competente.
Accesul la noul portofel digital va fi introdus etapizat.
Prima categorie care va putea utiliza RO Wallet este cea a persoanelor care dețin carte electronică de identitate (CEI). Acestea se vor putea înrola de la distanță, prin citirea cipului CEI cu funcția NFC a telefonului și introducerea PIN-ului documentului.
Pentru românii care dețin încă o carte de identitate clasică, înrolarea este programată ulterior, în trimestrul al treilea din 2027.
Oficial: Permisul auto și buletinul vor putea fi prezentate direct de pe telefon
În acest caz, verificarea identității va presupune prezența fizică.
RO Wallet va fi disponibil pentru cetățenii și rezidenții din România și va putea fi utilizat inclusiv în celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Utilizarea aplicației va fi opțională, astfel că lansarea portofelului digital nu înseamnă dispariția documentelor fizice.
Pentru șoferi, una dintre cele mai importante noutăți este posibilitatea de a prezenta permisul de conducere în format digital, direct din RO Wallet.
Oficial: Permisul auto și buletinul vor putea fi prezentate direct de pe telefon
Același lucru va fi posibil și pentru cartea de identitate. Documentele prezentate prin aplicație vor proveni din surse oficiale și vor avea recunoaștere legală.
Potrivit unui sondaj realizat de MAI în perioada 13–27 septembrie 2026, 94% dintre respondenți au spus că ar dori să aibă permisul de conducere în RO Wallet, iar 96% au indicat cartea de identitate.
De asemenea, 89% dintre cei chestionați au declarat că ar utiliza portofelul digital în cazul unui control în trafic.
Aplicația ar putea fi folosită și în relația cu instituțiile publice, la medic sau farmacie ori în interacțiunea cu băncile.
Oficial: Permisul auto și buletinul vor putea fi prezentate direct de pe telefon
Faptul că documentele vor putea fi prezentate pe telefon nu înseamnă că șoferii vor putea folosi pur și simplu o fotografie sau o copie a actului.
O poză făcută cu telefonul sau o copie xerox nu țin locul documentului oficial. Pentru ca actul să fie prezentat în format electronic, acesta trebuie să fie emis și încărcat oficial în RO Wallet.
Prin urmare, noul sistem este diferit de simpla păstrare în telefon a unei fotografii cu permisul sau buletinul.
RO Wallet va permite verificarea documentelor digitale și prezentarea lor în situațiile în care legislația va recunoaște această formă de identificare.
Pentru cei care nu vor să utilizeze aplicația, documentele fizice vor rămâne disponibile și valabile. Noul portofel digital este conceput ca o alternativă electronică, nu ca o obligație pentru cetățeni.







![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxjoi_epitesti.jpg)
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxJoi_epitesti.jpg)
![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)



