Eurial 263×587

Șoferii care nu fac loc ambulanței riscă amendă și permis suspendat. Ce prevede noua lege

Șoferii care nu fac loc ambulanței riscă amendă și permis suspendat. Ce prevede noua lege

Un proiect de lege depus în Parlament propune reguli mai clare pentru șoferii care întâlnesc în trafic ambulanțe, autospeciale de pompieri sau echipaje de poliție aflate în misiune și care au pornite semnalele luminoase și sonore.

Inițiativa vine în contextul în care, în special în zonele aglomerate, echipajele de intervenție pot pierde minute importante din cauza mașinilor care nu eliberează corespunzător drumul, conform știrileprotv.ro.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Cum trebuie format culoarul de salvare

Potrivit proiectului, atunci când pe un drum există o singură bandă pe sens, șoferii trebuie să se deplaseze cât mai aproape de marginea carosabilului, astfel încât să lase liberă partea centrală a drumului pentru autospeciala de intervenție.

În cazul drumurilor cu două sau mai multe benzi pe sens, regula propusă este diferită: autoturismele aflate pe banda din stânga trebuie să se deplaseze spre axul drumului, în timp ce șoferii de pe celelalte benzi trebuie să se apropie de partea dreaptă.

În acest fel se formează culoarul de salvare, prin care ambulanțele, pompierii sau poliția pot înainta fără ca traficul să devină și mai dificil.

Inițiatorii proiectului susțin că legislația românească nu reglementează în prezent suficient de clar această situație și dau ca exemple state precum Germania, Austria și Slovenia, unde astfel de reguli sunt deja utilizate.

Șoferii ar putea fi avertizați din timp

Proiectul ia în calcul și introducerea unor modalități prin care conducătorii auto să fie informați înainte de a ajunge într-o zonă în care s-a produs un accident sau există un alt incident care blochează traficul.

Printre variantele analizate se află transmiterea unor avertizări prin intermediul mijloacelor radio, astfel încât șoferii să poată forma din timp culoarul de salvare.

„Sunt diverse canale de comunicare. Șoferii sunt anunțați din timp de astfel de incidente și se pregătesc din timp și formează culoarul de salvare”, a explicat Dumitru Văduva, inițiatorul proiectului.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Amenzi și suspendarea permisului

Proiectul prevede și sancțiuni pentru conducătorii auto care nu respectă regulile.

Șoferii care nu acordă prioritate echipajelor de intervenție, efectuează manevre greșite sau ajung să ocupe culoarul destinat autospecialelor ar putea primi amenzi de până la 1.000 de lei.

În plus, aceștia ar putea rămâne fără permis pentru 30 de zile.

Noile prevederi nu se aplică însă în acest moment. Proiectul trebuie să parcurgă procedura parlamentară, să fie adoptat, promulgat și publicat în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.

Șoferii care nu fac loc ambulanței riscă amendă și permis suspendat. Ce prevede noua lege

570×90 LA COCOS
263×587.jpg La COCOS