New Profesional Consult 263×587

Pericol deosebit de grav pe DEx 12 Pitești-Craiova

Pericol deosebit de grav pe DEx 12, Pitești-Craiova

O denivelare de pe DEx 12, pe sensul de mers Pitești – Craiova, le creează probleme șoferilor, în special celor care circulă cu autovehicule de mare tonaj.

Situația este semnalată de comunitatea Traffic in Romania, care avertizează asupra unei porțiuni considerate periculoase la kilometrul 77.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Potrivit informațiilor publicate de șoferi, problema se află în zona unui pod, imediat după coborâre, unde carosabilul prezintă o denivelare accentuată.

Deși în zonă este instalat un indicator care impune o limită de 60 km/h, șoferii de camion susțin că viteza ar trebui redusă considerabil pentru a traversa în siguranță porțiunea respectivă.

Un șofer a relatat că, la aproximativ 46 km/h, trecerea peste denivelare a provocat un balans atât de puternic al camionului încât obiectele aflate pe bord au fost aruncate.

Mai grav, potrivit aceleiași relatări, un alt camion care a trecut prin zonă cu viteză și fără să anticipeze denivelarea ar fi suferit avarii, fiind necesară tractarea acestuia de la fața locului.

Denivelarea ar fi prezentă de mai multe luni

Șoferii susțin că problema nu este una recentă și că denivelarea se află în zonă de mai mult timp, fără ca situația să fi fost remediată.

Avertismentul transmis în mediul online îi vizează în special pe șoferii de camion, cărora li se recomandă să reducă viteza înainte de a ajunge la kilometrul 77 și să circule cu atenție sporită.

Imagini: Traffic in Romania

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 grota rece

Pericol deosebit de grav pe DEx 12 Pitești-Craiova

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult 263×587