Șoferii și proprietarii de autoturisme trebuie să se pregătească pentru noi tarife la eliberarea documentelor auto. Începând cu 15 septembrie 2026, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și autorizația de circulație provizorie vor costa mai mult.
Potrivit informațiilor publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), noile tarife se aplică documentelor emise începând cu data de 15 septembrie, conform promotor.ro.
De la jumătatea lunii septembrie, șoferii vor achita:
– 139 de lei pentru permisul de conducere;
– 76 de lei pentru certificatul de înmatriculare, cunoscut drept talon;
– 25 de lei pentru autorizația de circulație provizorie.
Noile valori trebuie avute în vedere de persoanele care își schimbă sau își reînnoiesc permisul, dar și de proprietarii de vehicule care urmează să înmatriculeze o mașină sau au nevoie de documente provizorii.
Una dintre cele mai importante precizări transmise de DGPCI îi vizează pe cei care intenționează să achite taxele înainte de 15 septembrie.
Actele auto se scumpesc din 15 septembrie! Noile tarife pentru permis și talon
Sumele achitate înainte de intrarea în vigoare a noilor tarife nu vor putea fi utilizate pentru emiterea documentelor după această dată.
Prin urmare, persoanele care au programări pentru a doua jumătate a lunii septembrie trebuie să fie atente la momentul efectuării plății și la tariful corespunzător datei la care documentul va fi emis.
Taxele pentru documentele auto pot fi achitate prin mai multe modalități, inclusiv la terminalele SelfPay sau online, prin platforma Ghișeul.ro.
- Radare „educative” în aproape 150 de localități din România. Ce pățesc șoferii dacă depășesc viteza
- Atenție, șoferi! O banală verificare înainte de plecarea la drum vă poate salva de o amendă de 495 de lei
- Examenul auto se modifică: Noi manevre obligatorii pentru obținerea permisului de conducere. Ce se întâmplă cu poligonul











