930 x122 grota rece

bradu

BRADU: STIMULENTE FINANCIARE PENTRU COPII

La propunerea primarului Dan Stroe, în cea mai recentă ședința a Consiliului Local Bradu, desfășurată la sfârșitul lunii noiembrie, au fost adoptate două hotărâri prin care, de anul viitor vor fi acordate stimulente financiare pentru copii, dar și pentru părinți. Pe de o parte este încurajată înscrierea la unitățile de învățământ din localitate, iar pe de altă parte, natalitatea.
„Am propus și au fost aprobate 2 proiecte de hotărâri pe care le-am promis în campania electorală, respectiv: acordarea unui stimulent financiar în valoare de 500 de lei pentru copiii care se înscriu la școlile din Bradu; acordarea unui stimulent financiar în valoare de 500 de lei pentru primul copil născut și de 1000 de lei pentru următorii copii născuți.
Aceste stimulente se vor acorda începând cu 1 ianuarie 2021″, precizează primarul Dan Stroe.
Foto descriptiv: Primăria Bradu

555×222 grota rece
570×90 MAIA