Anunț important de la RAR! Nu se mai poate!
Șoferii care au nevoie de servicii oferite de Registrul Auto Român trebuie să își facă programările din timp. Instituția a anunțat că platforma de programări online va fi indisponibilă temporar din cauza unor lucrări de mentenanță programate la sistemele informatice.
Potrivit RAR, serviciul de programări online de pe site-ul instituției nu va funcționa în intervalul 20 iunie 2026, ora 15:00 – 21 iunie 2026, ora 02:00. În această perioadă vor fi efectuate operațiuni tehnice menite să asigure funcționarea optimă a sistemelor informatice.
Reprezentanții instituției avertizează că nu doar platforma de programări va fi afectată. Și alte servicii electronice disponibile pe site-ul RAR ar putea înregistra întreruperi sau dificultăți de acces pe durata intervențiilor.
Anunț important de la RAR! Nu se mai poate!
Din acest motiv, conducătorii auto care au nevoie de programări pentru identificarea vehiculelor, omologări, verificări tehnice sau alte operațiuni sunt sfătuiți să își rezolve solicitările înainte de începerea lucrărilor de mentenanță.
„Vă recomandăm să faceți programări pentru activitățile de care aveți nevoie înainte de perioada menționată”, au transmis reprezentanții Registrului Auto Român.
RAR precizează că aceste lucrări sunt necesare pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii informatice și își cere scuze pentru eventualele inconveniente create utilizatorilor.
După finalizarea operațiunilor tehnice, toate serviciile online ale instituției vor reveni la funcționarea normală. Pentru a evita întârzierile sau imposibilitatea efectuării unor programări urgente, șoferii sunt îndemnați să țină cont de intervalul în care platforma va fi indisponibilă, conform capital.ro.










