Unde au voie polițiștii să stea cu radarul? Poți contesta amenda dacă este ascuns?
Radarele rutiere rămân una dintre cele mai mari temeri ale șoferilor, iar întrebarea dacă polițiștii pot „sta ascunși în boscheți” este frecventă.
Conform legislației actuale, radarele pot fi amplasate pe orice drum public, iar contestarea unei amenzi pe motivul poziționării dispozitivului nu oferă șanse mari de succes.
Ce spune legea despre poziționarea radarelor?
În trecut, s-a încercat modificarea legislației pentru a impune reguli mai stricte privind utilizarea radarelor, cum ar fi:
Montarea doar pe mașini de poliție inscripționate, poziționate vizibil;
Limitarea la 10 metri față de mașina de poliție pentru radarele mobile;
Obligația de semnalizare a radarelor prin panouri de avertizare.
Totuși, Curtea Constituțională a respins aceste modificări, iar în prezent nu există nicio restricție privind locurile în care polițiștii pot amplasa radarele.
Unde au voie polițiștii să stea cu radarul? Poți contesta amenda dacă este ascuns?
Un proiect legislativ aflat în dezbatere prevede ca Poliția Rutieră să fie obligată să anunțe prezența radarelor prin indicatoare sau mass-media.
De asemenea, șoferii ar putea avea dreptul să folosească detectoare de radar, însă dispozitivele de bruiaj rămân interzise.
Poți contesta amenda dacă radarul era ascuns?
Specialiștii spun că poziționarea radarului nu este un motiv valid pentru contestarea amenzii.
Radarele moderne pot măsura viteza de la peste 1.000 de metri distanță, iar polițiștii nu mai au nevoie să se „ascundă”.
În concluzie, până când legislația nu va fi modificată, polițiștii pot amplasa radarele în orice loc, iar contestarea unei amenzi pentru că radarul era „ascuns” nu are șanse mari de succes.