New Profesional Consult 930 x 122

export

Care este ,,cămila cu bani” a Argeșului

Care este ,,cămila cu bani” a Argeșului

Citiți și: Cifre uluitoare în Argeș! Dacia, în centrul atenției

În luna martie 2023 (ultima lună pentru care există în acest sens date statistice oficiale), la nivelul judeţului Argeş exporturile de mărfuri au însumat aproximativ 686,6 milioane euro, în ușoară creștere cu 48,7 milioane euro comparativ cu luna februarie 2023 (+7,6%).

Comparativ cu luna martie 2022 valoarea exporturilor a crescut cu 28,7%, fiind mai mare cu 152,9 milioane euro.

Citiți și: Ireal ce se întâmplă la Carrefour! 1.700 de produse vizate!

Care este ,,cămila cu bani” a Argeșului

Ponderea semnificativă (peste 83,0%) în valoarea totală a exporturilor, a fost deţinută de două secţiuni din Nomenclatorul Combinat: secţiunea mijloace de transport (62,0%) şi secţiunea maşini (Uzina Dacia are astfel cel mai important rol), aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (21,1%).

Creșteri ale valorii exporturilor s-au înregistrat comparativ cu luna martie 2022 la peste jumătate din secţiunile Nomenclatorului Combinat, cele mai semnificative fiind la:

– mărfuri și produse diverse (de 2,2 ori), grăsimi și uleiuri animale sau vegetale (+ 90%), pastă de lemn, deşeuri de hârtie sau de carton;

– hârtie şi carton şi articole din acestea (+69,4%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe și încălțăminte, pălării, umbrele și articole similare (+49,8%), mijloace de transport (+33,8%), maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (+18,7%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (+16,1%) ș.a.

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2022 s-au înregistrat scăderi ale valorii exporturilor la mai puțin de jumătate din secțiunile Nomenclatorului Combinat, cele mai semnificative fiind înregistrate la:

– produse minerale (-85,3%), produse de lemn, plută şi împletituri din nuiele (-37,7%), produse vegetale (-32,0%), materii textile și articole din acestea (-25,1%), încălțăminte, pălării, umbrele și articole similare (-23,5%), instrumente şi aparate optice, fotografice, cinematografice, de măsură, de control sau precizie (-9,0%) ș.a.

Topul principalelor ţări partenere la export ale judeţului Argeş din luna martie 2023 a fost următorul: Franța (18,0% din totalul exporturilor), Turcia (11,1%), Germania (11,0%), Italia (8,4%), Maroc (6,7%), Marea Britanie (5,0%).

Sursă foto: Arhivă/Descriptiv

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)