- Publicat de: Cristina Stancu
- 8-04-2020, ora 14:34
- Știri
CAZUL POLIȚISTULUI ACUZAT CĂ PRETINDE FAVORURI SEXUALE, O NOUA ETAPĂ
Scandalul intrat în atenția IPJ Argeș în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la afirmațiile unei tinere cu privire la un polițist din municipiul Curtea de Argeș care i-ar fi pretins favoruri de natură sexuală (pentru a o scuti de o amendă pe care ar fi trebuit să i-o aplice pe motiv că aceasta circula fără declarație pe propria răspundere prevăzută prin ordonanță militară în perioada pandemiei de coronavirus) a ajuns pe masa procurorilor.
Citiți și: Argeș. Un polițist-examinator auto a primit ,,dragoste” pentru a o trece examenulCercetările se fac cu privire la faptă, nu la persoană.
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 299 din Codul Penal (folosirea abuzivă a funcției în scop sexual)”, declară pentru ePitești Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.
Potrivit articolului amintit, fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgență ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
Faptele s-ar fi petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, dar până acum tânăra nu a depus oficial nicio plângere. Amănunte, AICI. (Foto: descriptiv)