Dacă vedeţi cumva vreun reportaj despre FC Argeş şi Dobrin în vremurile lor de glorie să ştiţi că există o mare probabilitate ca acele imagini să fi fost filmate de Ioan Butnicu (foto), cel mai longeviv cameraman din Argeş (şi poate şi din România).
Tot el a filmat absolut toate ediţiile Simfoniei Lalelelor şi a prins pe peliculă imagini cu transformarea graduală a Piteştiului în oraşul de azi. O parte dintre filme le-a donat Muzeului Judeţean, pentru posteritate.
Pe 4 iunie este ziua lui Ioan Butnicu, zi în care împlineşte 80 de ani. Dintre aceştia, 50 i-a petrecut cu camera video pe umăr şi filmând evenimente de tot felul. Mulţi dintre cei care astăzi sunt cameramani în ţară au învăţat de la el meserie. Butnicu arată o vitalitate deosebită pentru această vârstă, lucrând neobosit la diverse proiecte. Echipa ePitești îi urează la mulţi ani!




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)

![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)




