Cine este argeșeanul din umbra lui Călin Georgescu!
Așa cum v-am informat AICI, în această dimineață au avut loc descinderi la domiciliul lui Radu Pally, șeful de campanie din Argeș al lui Călin Georgescu.
Radu Pally, fiul fostei directoare a Muzeului Goleşti, Filofteia Pally, și Crenguța Pally, ambii foști jurnaliști în presa argeșeană, sunt în prezent responsabili de campania electorală a candidatului Călin Georgescu, care a obținut peste două milioane de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Soții Pally au activat în trecut în presa locală din Argeș, fiind cunoscuți pentru colaborările lor cu publicațiile Blitz și Reklama.
Ulterior, aceștia și-au extins activitatea în domeniul publicității, înființând compania Marker & Senzzo Media, cu sediul în Pitești.
Legătura cu campania lui Călin Georgescu
Compania Marker & Senzzo Media, fondată de Crenguța Pally, este cea care a produs clipul publicitar de campanie electorală pentru Călin Georgescu, așa cum reiese din capturile video difuzate pe B1TV, unde este menționat și codul mandatarului financiar (CMF), conform legislației electorale.
Deși Călin Georgescu a declarat că nu a avut cheltuieli de campanie, acest material publicitar ridică semne de întrebare privind finanțarea electorală și a intrat în atenția Autorității Electorale Permanente (AEP).
Scandal cu presa națională
În ultimele zile, Crenguța Pally, care se ocupă de comunicarea campaniei lui Călin Georgescu, a fost criticată de jurnaliști din trusturi media naționale pentru modul în care gestionează relația cu presa.
Aceasta a creat un grup de comunicare pe WhatsApp, unde a impus reguli stricte pentru jurnaliști:
– Dreptul la o singură întrebare, cu răspuns în 8-10 ore
– Fără întrebări personale, doar legate de campanie
– Fără comentarii sau ironii pe grup
Cine este argeșeanul din umbra lui Călin Georgescu!
– Excluderea jurnaliștilor care contestă regulile
Această abordare a generat reacții puternice în presă, fiind considerată o încercare de cenzură și control al mesajului politic.
Jurnaliștii Daniel Coman (Euronews România) și Marco Badea (Republica.ro) au publicat mesaje critice pe rețelele de socializare, relatând experiențele lor din grupul de comunicare.
„Așa arată cenzura, prieteni”, a transmis Marco Badea, în timp ce Daniel Coman a catalogat situația drept un „thriller politic” în mai multe episoade relatate online.
Rolul lui Radu Pally în campanie
Radu Pally, directorul de campanie al lui Călin Georgescu, a fost recent contactat de HotNews.ro pentru a explica apartenența hashtagului #echilibrusiVerticalitate la campania electorală. Acesta a declarat că echipa sa nu are nicio legătură cu acest mesaj promovat online și că televiziunile ar fi fost cele care i-au asociat campaniei acest slogan.
Până în acest moment, echipa de campanie nu a oferit explicații clare privind modul de finanțare și criteriile de comunicare, însă criticile venite din partea presei naționale indică tensiuni tot mai mari între mass-media și echipa lui Călin Georgescu.
Sursă: interespublic.ro