930×122 senatori-01 psd

politia

CUTREMUR PRINTRE SAMSARII DIN ARGEŞ

Cutremur printre samsarii din Argeş. În luna iulie a acestui an, v-am informat că autorităţile au în lucru un dosar cu persoane implicate în vânzarea de maşini second-hand (samsari).

Citiți și: Poliția Română și-a amendat doi agenți

Între timp, Fiscul argeșean a luat la puricat tranzacţiile şi a înaintat Poliţiei Economice nu mai puțin de 59 de plângeri penale pentru tot atâtea persoane care ar fi făcut afaceri ilegale. Autoritățile nu au anunțat public numele persoanelor implicate.

Sunt persoane care au adus numeroase maşini din străinătate şi care nu au plătit pentru ele nici TVA (au depăşit plafonul de scutire de la plata TVA), nici impozit pe venit, fiind acum suspectate de evaziune fiscală.

Citiți și: Te poate sancționa poliția dacă vorbești la telefon pe difuzor?

Anchetatorii ar fi stabilit că, pe parcursul câtorva luni, pe numele unei singure persoane ar fi fost vândute din Germania şi câte 1.000 de maşini (!), maşini care ulterior ar fi fost revândute în Argeş la mâna a doua, mai ales după eliminarea taxei de timbru auto. Or, acest lucru excede operaţiunile normale pentru o persoană fizică, intrând în sfera agenţilor economici, iar statul s-a constituit parte vătămată.

Pentru recuperarea prejudiciului, care s-ar ridica la câteva milioane de euro, se poate ajunge până la punerea sechestrului pe anumite bunuri ale samsarilor de maşini.

555×222 grota rece
eurial 570×90