New Profesional Consult 930 x 122

ipj arges

Daruri de la polițiștii argeșeni. Mai multe persoane nevoiașe au primit cadouri de Paște

Sărbătoarea Sfintelor Paști are specificul patimii, dar și al dăruirii, a dărui bucurie, speranță și, de ce nu, lucruri materiale celor pentru care soarta nu a fost generoasă.
Pentru că dincolo de uniformă polițiștii sunt oameni, cu bune și rele, dar sensibili la suferința celor din jur, și cu prilejul acestor Sărbători s-au mobilizat pentru a aduce zâmbete pe chipuri și belșug pe masa unor persoane în nevoie.
Astfel, ca și cu prilejul altor sărbători, polițiștii de proximitate din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au oferit produse specifice Sărbătorilor Pascale familiei unui adolescent de 14 ani, ai cărui mamă și bunic sunt greu încercați de boală.
Impresionați de povestea de viață a unei persoane vârstnice, care locuiește singură, într-o zonă greu accesibilă din localitatea Drăganu, au fost polițiștii Secției de Poliție Rurală din această localitate.
De aceea, cu prilejul activităților preventive pentru această categorie de persoane cu risc, desfășurate săptămânile trecute, unul dintre polițiștii Secției de Poliţie Rurală Drăganu a oferit persoanei în cauză câteva produse alimentare.
Tot același polițist a oferit pachete unor oameni cu nevoi speciale din Centrul de Îngrijire și Asistență din Bascovele, comuna Cotmeana.
Aceste zile de sărbătoare sunt încărcate de emoții și gânduri frumoase, de bucurie și liniște sufletească, iar orice gest de bine, cât de mic, poate să conteze foarte mult pentru persoanele de lângă noi.
Polițiștii argeșeni urează tuturor Sărbători luminate și liniștite!

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3