HerasMed (263 x 587 px)

Două pensii în decembrie! Sute de mii de persoane vizate

Două pensii în decembrie! Sute de mii de persoane vizate

O situație excepțională cauzată de întârzieri în procesul de recalculare și probleme tehnice la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Această măsură vine ca o compensație pentru sumele restante neplătite la timp.

Recalcularea pensiilor, care trebuia finalizată până la 31 august 2024, a fost întârziată din cauza unor probleme administrative și tehnice.

Multe dosare nu au fost procesate la timp.

Iar, deciziile necesare recalculării nu au fost comunicate pensionarilor în termenele prevăzute de lege.

Astfel, pensionarii afectați vor primi în decembrie atât pensia lunară curentă, cât și diferențele restante.

Printre cei afectați se numără și pensionarii care au depus cereri de recalculare în primăvara acestui an, dar ale căror dosare nu au fost soluționate.

Autoritățile promit că toate deciziile restante vor fi emise până la finalul lunii noiembrie.

HerasMed (930 x 122 px)
555 X 222 CAPRA

Astfel încât, sumele restante să fie plătite în decembrie.

Probleme tehnice care au blocat procesul

Unul dintre motivele majore ale acestor întârzieri este funcționarea defectuoasă a programului software utilizat pentru calculul pensiilor, implementat după noile reglementări adoptate în octombrie 2024.

Acest soft, esențial pentru procesarea dosarelor, a întâmpinat dificultăți, blocând recalcularea eficientă și generând întârzieri semnificative.

O lună atipică pentru pensionari

Deși pensiile duble din decembrie aduc un sprijin financiar binevenit, mai ales înainte de sărbători, situația scoate la iveală problemele de organizare ale autorităților.

Pentru a evita astfel de situații în viitor, este necesară o reformă în gestionarea proceselor administrative din cadrul CNPP.

Casa Națională de Pensii promite să finalizeze recalculările restante cât mai curând posibil.

Două pensii în decembrie! Sute de mii de persoane vizate

Eurial 930 x 122 eurial
HerasMed (555 x 222 px)
pizzeria-sapori-italia 263 587